Promovăm turismul responsabil, ținând seama de fragilitatea și valoarea inestimabilă a naturii, cu accent pe rezervațiile naturale din zona muzeului.
Turiștii vor putea locui în gospodăriile muzeului, având acces la o istorie aplicată prin care vor învăţa obiceiurile din cultura tradiţională românească.
Tecşeşti este un cătun izolat din Masivul Trascău (com. Întregalde, jud. Alba), aşezat în apropierea rezervaţiei naturale Piatra Cetii, la o altitudine de 1000 de metri. Zona este deosebită prin complexitatea geologică, paleontologică, speologică şi botanică și cuprinde numeroase arii naturale protejate de interes național. Majoritatea gospodăriilor din Tecșești au rămas nelocuite, degradându-se pe zi ce trece. Satul suferă de o depopulare masivă.
În 2014, am pus bazele unui proiect prin care ne propunem să schimbăm această situație: La Origini – Muzeul Viu de la Tecșești.
Transformarea satului Tecșești într-un centru vibrant al culturii și sustenabilității, reînviind tradițiile locale și promovând un mod de viață ecologic și autentic.
La Origini se angajează să revitalizeze comunitatea din Tecșești prin crearea unui spațiu cultural și educațional, în care se promovează valorile tradiționale, se oferă oportunități de învățare și dezvoltare, și se susține conservarea mediului înconjurător prin practici durabile.
Implementarea unui model de dezvoltare durabilă a zonelor rurale, prin valorificarea patrimoniului și a rezervațiilor naturale protejate.
Școli de vară (tip atelier) de arhitectură vernaculară, de restaurare, de arte și meserii.
Restaurarea clădirilor cu acoperiș de paie din sat, conservându-le autenticitatea și arhitectura tradițională.
Tranziția către un sat inteligent, rezilient și atrăgător pentru noi locuitori și turiști.
Desfășurarea de proiecte sociale pentru copii din medii vulnerabile, prin care oferim locul ideal, în natură, pentru dezvoltarea anumitor abilități.
Un muzeu viu este un tip de muzeu care recreează cadre istorice pentru a simula o perioadă de timp trecută, oferind vizitatorilor o interpretare experiențială a istoriei.
Atelierul de Vară este organizat sub forma unor tabere de (re)creație de arhitectură vernaculară, în care participanții pun în practică noțiuni 100% ecologice de construcție.
În arhitectură, “vernacular” este termenul folosit pentru a desemna construcţiile populare, realizate de persoane a căror activitate principală nu este neapărat în domeniul construcţiilor. Se bazează pe o cunoaştere empirică a materialelor, câştigată în timp, prin încercări (şi eşecuri) repetate.
Ne-am asumat un puternic angajament față de bunăstarea comunității și credem în oferirea șanselor egale pentru toți copiii. Copiii din medii vulnerabile reprezintă ținta principală a acestei școli.
Oferirea unui loc ideal, în natură, pentru dezvoltarea abilităților, cu focus pe handcrafting-diy. Această inițiativă reprezintă un efort colaborativ pentru a oferi copiilor din medii vulnerabile oportunități semnificative de dezvoltare într-un mediu sigur și inspirațional.
Atelier de meșteșug și arte pentru descoperirea și dezvoltarea talentelor și abilităților fiecărui copil. Activități în aer liber pentru explorare personală într-un mediu sigur și inspirațional.
Nu rata nimic. Inregistreaza-te!