Dimineață toți ne trezim devreme. A fost o seară răcoroasă. Ne așteptam să plouă peste noapte. Nu a fost cazul, dar este destul de înnorat. Deși este răcoare și soarele lipsește, noi avem chef de vorbă și suntem puși pe glume și dezbateri. Ne începem ziua frumos, cu un mic dejun tradițional: slană, ceapă, caș, brânză și roșii.
Cum ne-am obișnuit, la 9 deja suntem pe terenul de joacă (sau la locul de muncă, după cum ar spune alții). În această dimineață ne concentrăm și tragem tare să terminăm de curățat târnațul și să intrăm în casă. Majoritatea fetelor sunt „călare” pe balustrada de lemn ce se întinde pe toată fațada casei. Unele din partea de sus, altele de jos, freacă cu periile de sârmă și redau viața lemnului, care a fost atât de aspru pedepsit de timp.
Între timp, băieții dau jos tencuiala din camere. Au început prin a curăța tavanul și apoi au procedat la înlăturarea materialelor de pe pereți. În curte, fetele lucrează de zor la restaurarea tâmplăriei și a mobilierului. Încheiem dimineața prin a căra roabe pline cu pietre mari, pe care le punem pe marginea șanțului din spatele și din lateralul casei.
Masa de prânz vine cu un bine meritat somn de frumusețe. Nu pentru toată lumea, unii aleg să rămână în curte și să se joace cărți.
După amiază, munca începe cu căratul pietrișul pentru drenarea apelor din jurul casei. Astfel, mizeriile (frunze, pământ etc.) nu mai pătrund, ci doar apa se va scurge, diminuându-se riscul apariției umezelii și a degradării peretelui. În casă am găsit un sertar plin cu cărticele, scrisori, chiar și psalmi. Artiștii noștri sunt foarte curioși să ia pulsul epocii.
“Luarăm Bulgaria! Republica Socialistă Slovacă…” citește David cu intonație dintr-un ziar vechi. “A, deci asta e după 80”, spune el. “E din ’70 și un pic”, completează Raul. “Reacții contra unimii!” continuă David. “Unimii… Ce cuvânt e ăla?? Principele abdice în anul 1790… Hai, gata-gata cu citirea psalmică!”, îi repede Cristina zâmbind, în timp ce îi ghidează să între în camera de la mijloc. “Aici o să abordăm tavanul, care s-a deteriorat din cauza umezelii și a apei infiltrate. Trebuie să decupăm o casetă, să dăm jos ce pică, să înlocuim cercuiala deterioarată pentru a reface tencuiala.“
Cristina iese din cameră iar David se întoarce la sertarul plin cu amintiri și citește o scrisoare de dragoste. Raul găsește și el ceva interesant: “Numele câinelui: Azorel. Sexul masculin, din anul… e în 1971 născut cățelul ăsta!”, spune Raul cu glas tare, ieșind pe târnaț să îl audă colegii. “Carnet de sănătate pentru cățel?”, se miră Cristina. Fetele încep să chicotească de uimire. “Nu, îi carnet de identitate pentru câini, de fapt.”
“Sunt ani, sunt ani, de când alerg,/ tot înainte, tot înainte, cu aceeași întrebare înainte/ de unde vin și unde merg?/ La revedere, prima duminică a lunii, 1918. Iuventus Ventus…” , recită David foarte poetic, cu vocea lui Adrian Păunescu, până să îl întrerupă Raul: “Maestre!!!! Lasă poezia, că-ți fac eu cenaclu la noapte!”
Băieții încep să mute mobila dintr-o cameră în alta, pentru a pregăti șantierul. „Tot spre mine, tot spre mine!” se pierd vocile în camera cealaltă, în timp ce cărau o masă. Începe treaba. Ciocan, daltă, mult moloz, mult praf și multă distracție. Nu poți sta fără mască și ochelari de protecție înăuntru. Particulele de praf zburdă haotic din molozul ce se împrăștie la impactul cu uneltele noastre.
Înainte să plecăm facem o mostră de mortar tradițional din pământ, în amestec cu nisip, să testăm măsurile, consistența și priza pe cercuială. Seara continua în aceeași notă de predare-învățare. Îmbinăm utilul cu plăcutul și după masă ne întindem la vorbă. Într-un capăt al mesei, Popa povestește cu satisfacție studenților la arhitectură, despre vasta lui experiență pe șantier. Râdem, glumim, povestim, ciocnim un pahar de jin ars. Așa se încheie o zi frumoasă de lucru și de tabără! Cu multe satisfacții și voie bună!
Va urma…
Un proiect realizat cu sprijinul Albalact, Policolor Romania, TransEuro. Aproape de client și Zaga Brand.
Povestit de Elena Tănase.