Jurnal de lucru Casa Petric – Restaurarea arhitecturii tradiționale. Ziua 02

Jurnal de lucru Casa Petric – Restaurarea arhitecturii tradiționale. Ziua 02

Jurnal de lucru Casa Petric – Restaurarea arhitecturii tradiționale. Ziua 02 3968 2240 La Origini

Așa cum ne-a anunțat cu o seară înainte, Joe dă trezirea la 7 dimineața. Și apoi la 8, pentru rebelii care șușoteau prin copaci noaptea trecută. Ne organizăm destul de greu, dar la ora 8 jumăte suntem la casă, pregătiți de o nouă zi. Se formează echipele imediat și dăm drumul la treabă.

Prima echipa dă startul și începe să decoperteze casa. Se dă jos stratul de tencuială și cercuiala (se numește cercuială deoarece încercuiește casa, o împrejmuiește) din lemn de alun, folosită pe post de armătură. În această dimineață acționăm doar pe lateralele casei. Răzvan (Popa) și Vlad pe o parte, Diana, Luiza și Irina pe alta. Se scot cuiele rămase, apoi după-amiază, cu bidineaua sau o măturică se vor îndepărta tot praful și pietricele rămase de la moloz, pregătind bârnele de lemn pentru a fi tratate cu fiertură de nuc și apoi cu ulei de in.

Alți doi băieți au primit în custodie beciul de sub casă. În partea din dreapta spate a beciului, este o groapa cu diametru de aproape un metru și adâncă de jumătate de metru. Este plină cu apă. Tot beciul este numai apă și pământ. Cei doi voluntari, David (Almond Edgar) din Alba-Iulia și Raul din Hunedoara, au parte de munca cea mai grea astăzi. Au de scos de acolo zeci de găleți și roabe pline cu noroi, nisip, pietre și apă.

Pregătiți-mi o țigară că mi se apropie sfârșitul. Trebuie să fac o pauză, v-am spus că eu fac preinfarct la fiecare 10 minute! zice la un moment dat Raul (mai în glumă, mai în serios).

În altă parte a curții, fetele șmirgheluiesc o ușă de la una dintre camere și câteva scaune vechi, ce s-au păstrat într-o condiție bunicică. Cu trecerea timpului, au prins o peliculă neagră pe margini, dar cu răbdarea fetelor, obiectele de mobilier încep ușor-ușor să revină la viață. Dacă ne rămâne timp, ne ocupăm și de chituirea cariilor din lemn.

Înainte de a lua pauza mare, săpăm un șanț în fața casei, pentru a nu se mai scurge apa în beci. Există deja urma unuia, mergem pe linia lui și îl adâncim.

Așteptăm cu nerăbdare masa. Pe la 1 și un pic, fiecare ia câte un bidon de 10l și pornește spre casă. Pe drum găsim un jgheab, de unde vom lua apă pentru spălat mâini și vase. Ajungem grăbiți acasă, plini de praf și noroi. A fost o dimineață satisfăcătoare, mai ales pentru cei care au dat jos tencuiala cu șpaclul sau ciocanul.

V-am dat dimineață dușul meu pentru vase, care-mi dă apa lui să fac un duș acum?întreabă Raul plin de noroi. Hai că ma revanșez.Apoi nu? Am și eu preferații mei printre voi: care mi-a adus berea, care mi-a dat filtru, care mi-a ținut floarea. Lumânarea încă nimeni… dar mai avem 7 zile.

Masa decurge liniștită. Cumva, nu avem foarte multă energie de vorbărie și distracție. Am cerut soare și acum ne simțim un pic moleșiți. După masă, fiecare se retrage ori la duș ori la somn. Este liniște în tabără. Niște hamace se leagănă alene la umbră. În șură, în casă sau sub copaci, toți ne încărcăm bateriile. Din depărtare, se aud două voci de bărbat comunicând de la distanță (fiecare pe câte un deal). Astăzi satul a fost foarte activ.

Ne revenim cu greu după somn, parcă în această dupa amiază nici unul dintre noi nu are starea de muncă, dar soarele s-a mai domolit, iar noi plecăm curajoși.

La ora 17 suntem înapoi la Casa Petric. Venim pe grupuri, care-cum ne-am organizat; unii au plecat înainte, alții au venit cu mașina, iar câțiva au oprit să umple două bidoane cu apă rece de la izvor.

Fetele se apucă sârguincioase de șlefuit mobilierul început de dimineață. Între timp, le-au mai fost aduse câteva obiecte.

Vlad, David și Raul sunt aliniați în dreptul beciului și conteplează la șanțul făcut înainte de pauză. Parca ar comunica într-un alt mod, înțeles numai de ei. Nici unul nu spune nimic, dar ceva pare să nu le convină și acum gândesc soluții. Au improvizat un mic baraj la intrarea în beci – din pietre, pământ și lemne – dar daca plouă, oare câtă apă coboară în beci?

Principale activități în această după-amiază sunt:

  • dat jos tencuiala de pe fațada casei, fără armătura cu cercuială de alun, precum s-a procedat în laterale;
  • curățarea târnațului (prispă) – fiind în întregime din șipci de lemn, cu trecerea timpului aspectul s-a degradat, s-a pus un strat gros de praf și lemnul s-a înnegrit. Cu o perie de sârmă, se frecă bine fiecare bucată de lemn, pe care o vom trata ulterior cu ulei de in;
  • tencuiala dată jos de pe pereții exteriori se va folosi pe post de umplutură în beci, pentru a ridica nivelul de călcare și a diminua efectele umidității.
  • continuat săpatul șanțului din jurul casei.

În jurul orei 19, primim o vizită. O doamnă mai în vârstă coboară din deal, însoțită de doi câini mari și lățoși, dar blânzi.

Ce faceți voi aici? Muncim! răspund fetele care curăță cu bidineaua lateralul casei. Păi așa? glumește ea cu noi. Joe o vede și vine să o întampine. Săru’mâna! Ce faceți? Copii, dânsa e tanti Jeni, vecina noastră de mai sus. Am venit să văd ce faceți aici. Ați dezbrăcat pereții aștia… De ce nu faceți cu rigips? Puneți tencuiala ușor, spune ea uitându-se la bârnele dezgolite din laterarul casei. Noi mergem pe istorie, tanti Jeni! Restaurăm tradițional, așa cum a fost ea construită. Nu o facem modern, îi răspunde Joe. Eh lasă că nu știe nimeni! Măi Ionuț măi, bată-vă să vă bată… Am trecut multe dealuri să ajung la voi. Mai urcați și voi pe la mine.

Tanti Jeni dă o tură prin curte și înspectează cu seriozitate munca noastră, ca o adevărată cunoscătoare, ne ceartă pe alocuri și încearcă să își aducă contribuția cu experiența dumneaei. Oamenii satului sunt foarte mândri de munca noastră și ne ajută cu ce pot. Tanti Zina ne-a promis zilele trecute că ne va face placinte!

Pe la 8 jumăte începem să strângem sculele și unelte și să încheiem ziua. Pe drum, ne speriem de niște vaci. Vorbiți cu ele că nu vă fac nimic, ne sfătuiește blajin omul (pentru cunoscători, nea’ Partenie). Ne întreabă de vorbă, bucuros să ne cunoască, iar noi îi povestim cum ne retragem după o zi productivă de muncă. Cum v-a fost ziua? îl întreabă cineva.

Obișnuită, spune el ridicând din umeri și sprâncene, aproape surprins de întrebarea noastră, Muncă și iar muncă! Nici pâine fără muncă nu merge, nici muncă fără pâine.

Seara a decurs în aceași notă leneșă precum după-amiaza. Grupulețe mici s-au retras pe la corturi, șură sau hamace, savurând discuții interesante. În seara asta ne băgăm devreme la somn, mâine o să înceapă durerile de spate, mâini și picioare. Ne trebuie un voluntar care să ne facă masaj! Adormim ascultând câteva picături timide de ploaie.

Va urma…

Un proiect realizat cu sprijinul Albalact, Policolor Romania, TransEuro. Aproape de client și Zaga Brand.

Povestit de Elena Tănase.






consectetur dolor Aenean consequat. Phasellus sed Praesent libero mi, libero.