Jurnal de lucru Casa Petric – Restaurarea arhitecturii tradiționale. Ziua 01

Jurnal de lucru Casa Petric – Restaurarea arhitecturii tradiționale. Ziua 01

Jurnal de lucru Casa Petric – Restaurarea arhitecturii tradiționale. Ziua 01 3968 2240 La Origini

Ne trezim cu soare! După ce am fost întâmpinați cu ploaie și vreme răcoroasă ieri, ziua aceasta pare să fie o adevărată binecuvântare. Razele ne înveselesc și ne încarcă. Suntem fericiți și nerăbdători să ne apucăm de treabă! Prima dimineață o avem liberă. Se știe că orice treabă bine făcută începe cu o pauză! Joe pleacă să o aducă pe Cristina. Ea este cea care ne va coordona și ne va învăța tehnicile de restaurare a unei case vechi de 100 de ani. Așadar, profităm de această oportunitate să ne bucurăm de frumusețile locului.

După micul dejun se organizează o mică excursie în “neolitic”. Elena, în al doilea an La Origini, conduce grupul spre tabăra din sectorul neolitic al Muzeului și prezintă colibele ridicate în anii precendenți. Tabăra este amplasată lângă o mică pădure. Întrăm prin ‚bucătărie’. Bucătăria are o suprafață destul de mare, umbrită (cu ea începe pădurea), formată ca o vale unde coboară felurite poteci dinspre ceea ce numim noi sufragerie și dormitor (zona de camping). În bucătărie găsim o chiuvetă rustică (din nuielușe), frigiderul (un beci îngropat), o masă mare (din nuielușe și pari de alun) unde obișnuiam să mâncăm, căteva blaturi și raftulețe între copacii bătrâni și un aragaz (o mică vatră pe jos).

O vatră mare și frumoasă, delimitată de multe pietre imense și cu trei piloni impunători din fier infipti în marginile ei, ședea sobră, înconjurată de 4 bancuțe din nuielușe de alun.

În stânga ei, după copaci, timid, se ascunde Cuptorul de Lut. Este prima și cea mai micuță dintre construcții. Anul trecut, l-am testat prima data, gătind un delicios bulz. Imediat lângă, Coliba Bucătarului, prima locuință din cele 4 ce vor compune sectorul neolitic al muzeului. Intrăm, testăm patul, admirăm rafturile, coșulețe de nuiele împletite și soba de interior, strămoșul șemineului de astăzi. Dar neaparat, trebuie să vă arătăm scheletul de la WC! După ce voluntarii l-au testat și pe acesta și și-au dat acceptul, vizitează și celelalte căsuțe, apoi mergem în zona cu semnal pentru telefon. Avem un perimetru în fața taberei, special amenajat pentru acest scop și, mai jos, un copac, la fel de special.

După ce vorbește cu mama lui, Raul începe foarte fericit să culeagă flori. Irina i se alătură. “Hai să lăsăm fetele să culeagă flori și noi să mergem în pădure după lemne”, îi sfătuiește Elena. După ce termină de cules cele de trebuință, încarcă fiecare câte un braț și ne întoarcem la casă. Cu lemnele pe umăr și un buchet colorat de flori în borsetă, Raul conduce grupul cântând voios.

Pentru prânz, Tanti Maruta ne-a pregătit o ciorbă acrișoară de legume cu tăiței făcuți în casă. Toată lumea este în extaz! La felul doi, apare un ingredient ce devine repede vedeta serii. Cea mai bună smântână mâncată vreodată, făcută de însăși doamna preoteasă.

După masă, ne odihnim un pic apoi plecăm spre Casa Petric, prima locație din proiectul de restaurare. Suntem precum cei 7 pitici, cântând voios cu uneltele în spate. Peisajul este fantastic! Colinele crează unduituri frumoase ale naturii și casele par mici ornamente. Drumul nu este foarte lung și în mai puțin de 10 minute vom ajunge. O cărare pământie într-o mare verde. Pe marginea drumului natura pune la dispoziție pruni, zmeuri și aluni, din care ne înfruptăm cu bucurie, pe măsura ce trecem de casa Zinei.

Odată ajunși la impresionanta casă, Cristina preia cuvântul. Ea este arhitect specializat în restaurare, cu o experiență de peste 10 ani în domeniu.

Cristina începe prin a ne prezenta casa și planul de restaurare. Ne povestește despre materialele folosite, tehnicile de construcție, degradările și cauzele degradărilor identificate etc. Prezintă apoi fiecare cameră în parte și etapele desfășurării lucrărilor. „Conservăm tot ce putem, renunțăm doar la ce nu poate fi salvat. Vom folosi doar tehnicile specifice perioadei, fără alte improvizații. ”

Se formează 3 echipe. Laura, Luiza și Irina întocmesc releveul casei. Sunt studente în primul an la arhitectură și sunt foarte fericite că pot pune în practică ceea ce au învățat la facultate. Lucrează sârguincios și își împărtășesc experiențele de la cursuri. Sunt tineri pasionați, ce știu să profite de orice șansă pentru a mai învăța ceva!

Joe (Ionut Onea), Cornelia și David (Almond Edgar) devrișează în spatele casei. Întrucât nimeni nu a mai fost locuit aici de 24 de ani, vom avea ceva de muncă! Buruienile și arbuștii crescuți în spatele casei au menținut umezeala și au favorizat degradarea peretului. De la atâta spor, băieții au rupt cele două topoare. Bine că au terminat de tăiat majoritatea arborilor. Cornelia taie minuțios lăstarișul rămas. Este una dintre activitățile ei preferate. Dar fericirea ei nu durează mult. Rămas fără topor, Joe își asumă firezul, lăsând-o pe Cornelia să străngă buruienile și micii arbuști taiați de el. “Mă simt ca un copil rămas fără jucărie” spune ea resemnată. În paralel, în casă s-a început dificila muncă de înlăturare a diverselor obiecte. În curte, se fac doua grămezi mari cu lemne, piese uzate de mobilier ce nu mai pot fi reparate, fier, multe sticle și borcane.

Voluntarii nu sunt dornici doar să muncească ci și să învețe. Chiar și în pauze, ei îi pun multe întrebări Cristinei, atât legate de experiența ei în domeniu, cât și despre acțiunile la casă. O altă echipă muncește la Cuptorie. Acestă bucătarie de vară din curte, reprezintă o anexă gospodărească unde se pregătea pâinea și se coceau plăcinte.

Se face un lanț uman și se scot afară unelte vechi și alte obiecte. Printre cele mai interesante găsite se numeră o sticlă de lampă (ce nu se mai fabrică acum), o ulcica de pământ decorată cu sfoară și o grenadă. Nu este ceea ce vă închipuiți! Ci o sticlă micuță, o litră, în formă de grenada, plină-ochi. Cei mai curajoși se grăbesc să o guste. Nu știm de câtă vreme este aici, dar este o pălincă tare. Tare bună! Diseară sărbătorim prima zi de muncă. Tinerii s-au încântat foarte tare de interesanta grenadă. Pe capac au găsit o dată de expirare din 2002 și imediat au început scenariile despre vechimea băuturii.

După ce ne-a lăsat să ne bucurăm o perioadă, Joe s-a hotărât să ne spune adevărul din spatele grenadei.

Povestea pălincii: Se povestește în sat că era un om, argat într-o gospodărie, căruia îi plăcea să bea și avea obiceiul să își ascundă băutura prin diverse locuri, doarece primise interdicție de la familia care îl tocmise. (Presupunem că această cuptorie era unul dintre locurile lui secrete) Mai făcea servicii prin sat, iar la schimbul acestora primea jin ars (pălincă), pe care îl ascundea. Odată, a fost chemat să planteze niște pruni, iar el având minte ageră o zis că prunele se fac doar dacă la rădăcina prunului se pune o fele de jin ars (jumătate de litru). Totul a ieșit la iveală când femeia a împărtășit și cu alte persoane această tehnică și de atunci se tot povestește în sat despre năstrușnicia acestui om. Așadar nu este o pălincă veche de 16 ani, ci mai degraba de 2-5 ani.

În câteva cuvinte, a fost o zi extrem de interesantă, plină de glume și energie, am muncit mult, dar am și învățat foarte multe. Seara ne găseste veseli și cu mult chef de vorbă. Hai să ne țină vremea bună și Doamne-ajută!

Va urma…

Un proiect realizat cu sprijinul Albalact, Policolor Romania, TransEuro. Aproape de client și Zaga Brand.

Povestit de Elena Tănase.






Praesent quis, sed id luctus tempus fringilla