Trezirea!!! Clopoțelul răsună în poiană, dar suntem foarte leneși în această dimineață. Vremea este tare frumoasă iar noi suntem nespus de veseli! Să fie oare datorită ultimelor seri când ne-am distrat tare bine la foc? Echipa noastră este din ce în ce mai unită și descoperim cu bucurie frumusețea oamenilor ce ne înconjoară.
Ne apucăm de muncă la 10:30, după ce ne încărcăm bateriile cu un mic dejun sănătos: roșii, caș, ceapă, slanină și dulceață. Apoi, cum ne-a obișnuit, Joe ne prezintă planul zilei, formăm echipele și dăm drumul la treabă. Și pentru că ni s-a permis puțină leneveală de dimineață, vom recupera timpul pierdut muncind până mai târziu.
La Coliba Bucătarului, unde se prepară cobul, se va lucra tot în două echipe. Astăzi schimbăm un pic oamenii, ca să învețe fiecare cât mai multe. Mihaela, Sergiu și Andreea formează prima echipă de călcat, iar Geta cu Simona, cea de-a doua. Lavinia, Bea și Nico vor tencui pereții exteriori, dar până atunci vor ajuta la prepararea primei ture de cob.
Joe, Samy, Simi și Tudor au plecat în pădure să aleagă lemnele potrivite pentru patul ce urmează să îl facem zilele viitoare în Coliba Vraciului. Când se vor întoarce, se vor apucă de curățat și decojit lemnul, pentru ca apoi acesta să fie tăiat la dimensiunile necesare construirii cadrul patului.
Astăzi Muntenii ne părăsesc! Pentru Ioana, Flaviu, Mihael, Rahan, Patri, Sergiu și Claudia această aventură se încheie. Le mulțumim pentru tot ajutorul oferit și le dorim să își folosească potențialul creativ la maxim, căci pe noi ne-au inspirat tare mult, fiecare dintre ei!
Pauza de după masă va fi mai scurtă, prânzul l-am servit pe la 3. În jurul orei 5 începem, pe rând, să ne trezim. Jumătate de oră mai târziu încă suntem în proces de dezmeticire. Mai puțin Andreea, care s-a dus la Coliba Bucătarului și s-a apucat de treabă. Iar noi nici n-am bagat de seamă! La un moment dat strigă către noi: „Joe!!! E un câine mare și negru pe aici…” „Aruncă și tu un băț după el!”, îi răspune Joe căruia îi era mult prea lene să se ridice din scaunul său de regizor (scaunul lui de pescuit este deseori sursă de amuzament pentru noi). „Dar Andreea unde este?” întreabă Cornelia. „Mărunțește paiele, am fost adineori la ea”, răspunde Bea. „Serios?!” „Păi de asta a „atacat-o” câinele, că s-a pus pe treabă!” replică Nico cu sarcasmul ei caracteristic. Lavinia disparuse și ea între timp, dar nu durează mult că o auzim: „Băieți, am rămas fără nisip!!!” „Aoleu, cât e ceasul?! Hai la muncă!” se mobilizează Joe, ca trezit din visare. Lucru care nu poate decât să ne amuze teribil. Așa voluntari, să te cheme la muncă, unde mai găsești?!
Cei 3 muschetari încep prin a căra nisipul. Simi și Tudor sunt urcați în benă de unde încarcă materialul, iar Samy duce roaba la locul cu pricina. Simona continuă cu mărunțitul paielor din balot, iar Cornelia, Geta, Mihaela și Andreea aleg pământul de pietricele.
Din bucătărie, spațiul se umple cu o muzică relaxantă ce ne dezmorțește simțurile și voia bună își face loc printre noi. Flautul trezește în noi spiritul tradițional și soarele ne veghează blând. Razele lui calde și jucăușe ne inspiră și ne aduc energia necesară.
Numai Ozzy șade leneș pe grămada de nisip și se uită profund în zare.
În spate, la Coliba Vraciului, 4 inși lucrează în liniște. Joe, Nico, Lavinia și Bea aruncă bilele de lut și le îndeasă printre împletitura de alun. Muzica se aude mai încet aici, dar nici nu au nevoie.
„Ai putea să faci terapie cu aruncatul bulgărilor de lut!” spune Lavinia și starea de relaxare i se citește în voce. „Eu ma gândeam acum, spune Bea, că nu mă așteptam să mă ajute handbalul la ceva în viață!” După care aruncă neîndemânatic o bilă și ne face pe toți să izbucnim în râs. „Handbalul vieții!” râde Joe de ea. „Nu, că am fost portar!” [râsete]
Apoi începe distracția cu onomatopeele. Bea-Of a dat startul la onomatopee în această dimineață când se lupta cu niște viespi. Acum toți se amuză copios de fiecare sunet pe care îl scoate în „lupta” cu lutul. Poate e prea mult spus luptă, dar spațiu dintre acoperiș și pereți este strâmt și treaba lor este îngreunată. Cu picioarele și genunchii pe pietrele de la baza pereților, lucrând pe vine și jumătate sub acoperișul de stuf, distracția apare pentru a înlătura oboseala și dificultatea misiunii.
În jurul orei 21 tabăra s-a liniștit. Așezăm materialele la loc sigur, în caz ca vine ploaia, ducem uneltele înapoi la copac (copacul cu unelte se află în bucătărie, protejat de frunzișul des), ne pregătim să facem un duș, când îl auzim pe Joe strigând în gura mare „Cine vrea să vină să vadă Vraciul îmbrăcat?” Toată lumea se strânge bucuroasă în jurul căsuței și admiră munca depusă în echipă. „Uitați fetelor: lutul voastru!” Mica discuție admirativă pe care am purtat-o la Coliba Vraciului ne-a adus multă bucurie. Ne simțim satisfăcuți să vedem că lucrurile se mișcă în direcția dorită și că ne atingem micile scopuri pentru care suntem aici. Pas cu pas vom reuși să ne vedem visul cu ochii și Muzeul Viu va arăta așa cum l-am gândit. Un mod extraordinar de a încheia o zi de muncă!
Va urma…
Un proiect realizat cu sprijinul Albalact, Policolor Romania, TransEuro. Aproape de client și Zaga Brand
Povestit de Elena Tănase