Bună dimineața! Ne trezim cu mare chef de muncă. Am văzut ce se întâmplă, am luat pulsul și concluzia este că ne place! Ne place ceea ce facem, ne place locul, ne plac oamenii și ne place să învățăm lucruri noi! Ne trezim bucuroși și nerăbdători să continuăm cele începute ieri.
Bem o cafea, luăm micul dejun, mai stăm 15 minute să se așeze mâncarea și apoi pornim cu forțe proaspete o nouă zi de muncă.
Umplem troacele cu lut și începem să tencuim. Joe începe primul și ne explică procedeul: se ia o mână de lut căruia îi dăm o formă de bulgăre (bilă); scoatem aerul din ea, bătătorind bine cu mâna; aruncăm bila cu putere, să intre prin împletitura de alun, și apoi nivelăm cu podul palmei, de jos în sus, să întindem astfel lutul. Joe le mai dă câteva instrucțiuni băieților cu privire la șanțul din jurul căsuței și gata, la treabă!
Opt persoane au înconjurat Coliba Vraciului, „atacând” cu frumoasele bile de cob, pe două fronturi. Ioana, Sergiu, Claudia și Andreea lucrează în interior, Mihaela, Nico, Simona și Geta acționează la exteriorul casei, iar Joe a preluat paravanul din față intrării, urmărind îndeaproape cum se descurcă fiecare.
„Când nu poți să arunci, faci priză cu bucățele mai mici de cob, pe care le împingi cu mâna”, îi ghidează Joe pe cei care trebuie să lucreze pe sub acoperiș, unde spațiul este foarte îngust. Voluntarii sunt foarte încântați să lucreze alături de Joe, să învețe de la el și să îl cunoască mai bine.
În spate, după copacii de lângă Coliba Bucătarului, o echipă mai micuță aproape că trece neobservată. Pe o prelată de doi metri pătrați, câteva fete calcă vesele cobul pentru hainuța Vraciului. Spun aproape neobservate, căci le auzim la un moment dat strigând: „Am ajuns la capătul pământului!!!” Un semn bun să facă o pauză, căci sunt extenuate, dar tocmai prinseseră mișcarea. Așadar au emoții mixte.
Facem progrese și în privința șanțului. Oamenii lucrează de zor la săpatul și scosul pământului, la spargerea pietrelor și umplerea șanțului cu ele (această tehnică asigură curgerea apei fără riscul de a înfunda șanțul cu pământ, crengi etc). Cum spuneam, toți lucrează cu mult spor și energie, iar vremea pare să țină cu noi.
La ora două punem șapca în cui și trecem la masă. Doamna Doina ne-a pregătit o ciorbă de pui cu tăiței (de casă) și tocană de cartofi. Altfel intră mâncarea după o zi de muncă! Iar bucătăreasa taberei ne răsfață ca pe proprii copii. Și, pentru că am fost cuminți, înainte să ne apucăm din nou de treabă primim câte o cană cu compot de cireșe, pe care o savurăm împreună, întinși pe iarbă.
Începem prin a pregăti cobul. Lucrăm foarte bine în echipă. Cornelia cu Simona pe o prelată, Lavinia cu Bea și Mihaela pe alta. Geta și Andreea mărunțesc paiele dintr-un balot, iar Ioana și Nico adăgă ingredientele pe „masa” de lucru. Totul se întamplă sub îndrumările lui Joe, care le împărtășește un pic din experiența lui, apoi pleacă la tencuit. Fetele au învățat foarte repede ce au de făcut și se simt extraordinar! Acum s-au descălțat și joacă dansul lutului!
Și în jurul Colibei Vraciului detectăm mișcare. Simona și Patricia se ocupă de umplutura șanțului, Flavius și Mihael sparg pietre sus în pădure, Rahan le cară cu roaba, iar Joe și Sergiu lucrează la tencuială.
La ora 7 suntem anunțați să încheiem munca pe ziua de astăzi și să plecăm să vedem apusul dintr-un loc special. Urcăm dealul din spatele taberei, trecem pe lângă izvorul de unde ne luam apa pentru spălat, străbatem pădurea argintie de mesteceni și în fața noastră se desfac felurite tablouri ale naturii. Dealurile verzi, străbătute de poteci, păduri, chiar și văcuțe, ne deschid oportunități dar și perspectiva. Natura, ca și viața, trebuie trăită, străbătută și simțită. La tot pasul te așteaptă bucurii și mici cadouri. Totul vine către tine, tu doar te deschizi și te bucuri. Ultima pantă pe care o urcăm ne ghidează în pădure, unde copacii ne însoțesc către vârful din piscul Vulturilor.
De aici de sus, vedem altfel văile și dealurile, Valea Mănăstirii, Cheile Râmețului, satul După Deal, iar undeva în vest, Dealul Geoaciului ce găzduiește superbul apus al acestei seri. Priveliștea te lasă fără glas, în contemplare și recunoștință. Natura Apusenilor este foarte blândă și înțeleaptă. Sau poate o percepem noi așa. Am deschis noi uși cu această tabără și ne-am permis să explorăm cu bucurie și recunoștință viața.
Ronțăim ceva, facem câteva poze și ne grăbim să ne întoarcem, căci serile sunt foarte întunecate pe aceste meleaguri. Nu putem totuși să nu ne oprim, imediat ce coborâm din pădure, să mai admirăm un pic Piatra Cetii și pe bătrânul Decebal, odihnindu-se pe spate. Locul este plin de mistere și legende, iar Joe ne dezvăluie câteva din miturile ce stau la baza muntelui.
„Piatra Cetii, privită cu atenție, are înfățișarea chipului lui Decebal, întins pe spate, privind către cer. Zice că, Piatra Craivii, aia ascuțită de o vedeți în spate, este locul în care s-a sinucis Decebal, de unde romanii i-au luat capul și l-au expus la Roma în bătaia vântului și a ploii. Cât timp a stat capul dezvelit la Roma, muntele Piatra Cetii s-a cutremurat, au venit furtuni puternice și au început să cadă pietre și bolovani până când muntele a căpătat forma capului lui Decebal privind cerul. Tot aici se află gaura fără fund (avenul Piatra Cetii), locul în care se odihnește balaurul ce aduce vreme rea și grindina. Balarul putea fi îmblânzit doar de către un solomonar, care venea deseori la Piatra Cetii. Citea dintr-o carte a vremurilor pe marginea avenului. Balaurului, odată trezit, îi punea căpăstru, îl încăleca și îl mâna pe acolo pe unde oamenii erau răi, nu țineau post și lucrau în zile de sărbătoare. Puteai opri furia balaurului și vremea rea numai ghicindu-i numele celui ce îl mâna.
Era un om aici în Răicani, peste deal, care ne-o povestit că găzduia din când în când, în tinerețe, un solomonar. Îl găzduia acolo în spatele curții, unde avea un bordei. Solomonarul era un bătrân îmbrăcat în alb și mergea mereu desculț. Se zice că au plecat de pe meleagurile noastre în țările calde. În căutările mele, am găsit o asociație a solomonarilor în Los Angeles. No, hai să mergem că ne prinde noaptea și ne-om întâlni cu priculicii. Dar asta este o poveste pentru o altă zi!”
Va urma…
Un proiect realizat cu sprijinul Albalact, Policolor Romania, TransEuro. Aproape de client și Zaga Brand
Povestit de Elena Tănase