Bună să vă fie dimineața, inima și viața! Râsetele și voia bună răsună din poiană. Voluntarii noștri s-au trezit cu chef de treabă și sunt extrem de entuziasmați pentru prima zi de lucru. No, apăi atunci să nu îi mai facem să aștepte!
După micul dejun ne strângem la vatră, în jurul orei 9, unde Joe ne prezintă în mod oficial împrejurimile (colibele și evoluția construcțiilor de-a lungul anilor, cum se va modifica peisajul pe viitor) și planul activităților din această tabără.
„Mai înainte de toate vreau să începem prin a face puțină curățenie! Strângem toate lemnele și buștenii rămași de anul trecut și le punem în două grămezi mari lângă vatră (cu ele vom „hrăni” focul în serile ce le vom petrece aici). Apoi cosim, greblăm și aranjăm un pic spațiul. Buuun, lângă Coliba Bucătarului este o grămadă cu bile de pământ rămase de vara trecută. O echipă se va ocupa de ele, iar procesul este simplu: vor fi înmuiate – desfăcute – refăcute. Anul acesta avem doar o săptămână alocată neoliticului așadar trebuie să ne concentrăm să terminăm Coliba Vraciului și să mai dăm un strat de tencuială pe Coliba Bucătarului, dacă ne rămâne timp. Pentru Vraci avem nevoie în primă fază de aluni subțirei (pe care îi vom folosi la rafturi) și rămurele (pentru împletituri). După ce structura rafturilor va fi fixată vom putea tencui (atât pe interior cât și pe exterior) și apoi vom împleti etajerele. În paralel, o altă echipă va săpa un șanț mare în jurul colibei, pe care îl vom umple cu pietre. Dar haideți să luăm lucrurile cu ușurelu’ și să-i dăm bătaie! Eu voi lipsi în această dimineață, dar ma bazez pe voi că ați înțeles ce aveți de făcut.”
Zis și făcut! Fără să stea prea mult pe gânduri, voluntarii încep să se miște ca niște furnicuțe din povești. Zic din povești, pentru că în două ore, totul era schimbat în jur! Ne-a spus Joe să facem puțină curățenie dar rezultatului a fost mai vizibil decât ne așteptam! Avem o gramadă de lemne uscate, o gramadă imensă de stuf, o grămadă de fân, o grămajoară de nuielușe și un morman mare de bile de lut (ce ne mănâncă zilele).
În pauza de tigară Muntenii s-au apucat să sape șanțul din jurul Colibei Vraciului. De fapt, Sergiu a început șanțul iar ei îl continuă. Ioana coordonează activitatea, iar Mihael și Vlad sapă și scot pământul. Lavinia și Andreea vin în ajutor. Fetele sunt foarte încântate să folosească târnăcopul și sapa. Și nu vor să se oprească până se pune masa de prânz.
După masă toți ne retragem la somn sau la o plimbărică prin împrejurimi. Mai puțin Sergiu și Mihael care s-au gândit să facă ceva creativ cu unul dintre buștenii de mesteacăn găsiți în curte. „Sunt prea frumoși să îi punem pe foc” susține Sergiu. Așa că cei doi lucrează la un leagăn de care ne vom bucura toți.
După pauză ne revenim din amorțeală și ne apucăm de treabă. La 5 jumate suntem înarmați cu unelte și puși pe lucru.
Înainte să începem tencuiala interioară trebuie să montăm răftulețele. Legăm 6-8 lemne, din perete în podea. Bea, Nico și Lavinia pleacă în pădure să caute aluni nici prea groși (pentru a nu se îndoi structura de lemn a colibei) dar nici foarte subțiri, pentru a putea susține rafturile.
Pe terenul de la Coliba Bucătarului patru fete muncesc de zor. Andreea, Mihaela, Simona și Geta au o treabă destul de dificilă. Bulgării de pământ de anul trecut trebuie să fie sparți și călcați iar. Deși treaba e dificilă, ele se amuză si fac tot felul de glume pe seama „ghiulelelor”.
Luna și Codru, cei mai iubiți cățeluși din Alba, se joacă și aleargă pe aici dând o lăbuță de ajutor. Rod bețele pentru rafturi, vor să calce cobul cu fetele și, mai ales, înveselesc atmosfera.
Sergiu și Claudia, „părinții” celor doi, cară pietre de dimensiuni mai mici, pentru a umple șanțul săpat de băieți. Cornelia, și ea, este cu o găletușă pe munticelul din aproprierea colibelor. Dacă o privești din depărtare ai spune că este la cules de ciupercuțe. Strânge pietricele tot pentru șanț. Va fi destul de mare, de jur împrejurul Colibei Vraciului, așa că vom avea nevoie de multe pietre.
Fetele care au plecat după aluni s-au întors și acum curăță lemnul de rămurele și frunze. În timpul acesta Ioana verifică și ia măsurile pentru lungimea parilor pentru a le spune fetelor cât de lungi să fie tăiate lemnele.
Ne întoarcem la fetele de la cob. Au făcut o mică mlaștină. ”Ce faceți fetelor?” ”Am greșit rețeta. S-a tăiat pământul! Dar il dregem acum.” Mai punem puțin pământ, întoarcem prelata de doua-trei ori, îl călcăm bine și gata cobul. Puțina sare și este numai bun de servire! Dar nu poate fi servit acum. Mai întâi amplasăm scheletul pentru rafturi. Suntem tare nerăbdători. Cornelia a trecut de la culesul pietrelor la spartul bilelor de lut rămase de vara trecută. Le desfacem și le călcăm din nou pentru a putea tencui cu ele (timpul și-a lăsat amprenta, acum ele sunt extrem de tari și compacte. Dar nu au nicio șansă în fața Corneliei și a sapei sale).
Prima parte din răftulețe a fost fixată. Lavinia și Bea taie bețe de aproximativ jumătate de metru cu care fixeză în perete cadrul rafturilor ce urmează a fi împletite, iar Nico și Ioana le leagă cu sfoară. Au multă energie și lucrurile capătă ușor formă. Joe, care până acum a avut drumuri de făcut cu mașina, verifică munca efectuată în această dimineață.
”Aici sunt prea dese!” observă Joe scheletul pentru rafturi. ”Mai scoateți o ramură și mutați-o pe asta mai în stânga. Oricum, atunci când faci legătura cu sfoară, se întărește și se stabiliează, așa că nu e nevoie să punem parii atât de des. Șanțul arată bine și el… dar să îl faceți un pic mai mare. Vă uitați unde se termină acoperișul și de acolo bagați sapa. Apa de pe acoperiș trebuie să cadă direct în șanț. În rest, totul arată grozav!”
După o zi de muncă, altfel stăm la foc. Suntem veseli, avem energie și nu ne mai tace gura. Copiii sunt extrem de încântați de munca lor și satisfacția li se citește în ochi. Cea mai mare recompensă a muncii este să vezi cum energia depusă de tine prinde contur și împreună cu ceilalți poți crea ceva atât de frumos și trainic!
Va urma…
Un proiect realizat cu sprijinul Albalact, Policolor Romania, TransEuro. Aproape de client și Zaga Brand
Povestit de Elena Tănase